close
STIRI

12 realităţi bizare care îţi vor schimba modul în care vezi lumea

AAEAAQAAAAAAAAP3AAAAJGNmNzhlNTg4LWYxNjgtNDM3ZC1hZTA3LTYzMmMzMDRkY2Q3Zg

Câteodată trebuie să ne oprim puţin şi să ne gândim la ce este în jurul nostru, pentru a fi conştienţi cine şi unde suntem. După ce veţi vedea imaginile de mai jos, cu siguranţă că imaginea pe care o aveaţi despre Pământ şi omenire vi se va schimba.

1. Acesta este locul în care cu toţii trăim, Pământul.

2. Aceste este sistemul nostru solar, „vecinii”.

3. Aşa arată distanţa dintre Pământ şi Luna, respectând proporţiile. Credeai că Luna este mai departe?

4. Ştiai că toate planetele din sistemul nostru solar au loc, una lângă cealaltă, între Pământ şi Lună?

5. Dacă încă nu ţi-ai format o imagine despre cât suntem de mici, iată cum arată America de Nord comparată cu Jupiter.

6. Ai putea alinia şase planete de mărimea Pământului pe inelele lui Saturn.

7. Aceasta este o cometă, comparată cu Los Angeles. A naibii de mare, nu-i aşa?

8. Şi iată cum arată Pamanul comparativ cu Soarele. Noi suntem punctul acela mic de jos.

9. Ştiai că sunt mai multe stele în spaţiu decât fire de nisip de pe orice plajă de pe Pământ?

10. Calea Lactee este enormă. Iată unde suntem noi poziţionaţi.

11. Toate stelele pe care le vedem noaptea pe cer sunt doar cele din cercul galben. Tare, nu?

12. Însă Caleea Lactee nu este nici pe departe cea mai mare din univers. Iată cum arată comparativ cu galaxia.