close
MONDENMUZICA

Sia îşi împrumută numele unui nou institut de muzică de la Universitatea din Adelaide, Australia

2015 Vanity Fair Oscar Party

Centrul Adelaide, care pregăteşte studenţi pentru o carieră în domeniul muzicii, filmelor şi media digitale va purta numele celei mai de succes cântăreţe din oraş, adică numele faimoasei artistei Sia, scrie The Guardian.

www.mediafax.ro
www.mediafax.ro

 

Cântăreaţa şi compozitoarea în vârstă de 40 de ani a descris Institutul de Muzică Contemporană şi Media Sia Furler o onoare incredibilă, fiind totodată modestă, dar încântată.

“Toată lumea din industrie este nesigură. Dansăm toată viaţa pe scenă pentru a fi acceptaţi. Vreau să le mulţumesc tuturor de la Universitatea din Adelaide”, a declarat faimoasa artistă.

Prorectorul Universităţii Adelaide, Warren Bebbington, a declarat că noua instituţie o recunoaşte pe Sia ca fiind unul dintre cei mai de succes artişti ai Australiei şi că va stabili un mediu în care muzica contemporană şi media vor putea fi împletite cu succes de australienii talentaţi.

Unitatea va avea baza în Conservatorul de Muzică din cadrul universităţii, directorul afirmând că Sia şi creativitatea ei depăşesc domeniul muzicii, extinzându-se până la arta realizării unui videoclip.

“Sia a devenit o inspiraţie pentru artiştii tineri din întreaga lume, iar prin institutul nostru exact asta sperăm să cultivăm: talent”, a declarat Koehne, directorul universităţii.

Artista australiană Sia (Kate Isobelle Furler) este o voce puternică, o cântăreaţă şi compozitoare excentrică şi o producătoare influentă. A cunoscut succesul la nivel mondial printr-o serie de şapte albume de studio şi cinci albume live, care au fost apreciate inclusiv de criticii muzicali.

Sia a crescut în oraşul Adelaide şi şi-a început cariera muzicală în trupa locală de jazz Crisp, dar este cel mai bine cunoscută după albumul lansat în 2014, “1000 Forms of Fear”, pe care este inclus hitul cu care a făcut senzaţie şi în România, “Chandelier”.

De asmenea, mega hitul i-a adus cântăreţei patru nominalizări la premiile Grammy în 2015 pentru “cel mai bun cântec al anului”, “înregistrarea anului”, “cel mai bun videoclip”, dar şi “cea mai bună interpretare pop”.

În aceeaşi perioadă a luat decizia de a-şi ascunde chipul în timpul apariţiilor publice şi concertelor, justificându-şi decizia prin nevoia de intimitate şi dorinţa unei vieţi lipsită de intruziunile aferente stilului de viaţă al artiştilor.

Pe lângă nominalizările la Grammy, artista are în palmares numeroase alte premii internaţionale.

Tags : cantareatacelebrainstitutinstitut de muzicamuzicasia