close
CLASSY

Victimele modei – au murit în numele frumuseţii, urmând cele mai şocante trenduri

Screenshot

O veche zicală românească spune că „Baba suferă la frumuseţe”. Se pare că de-a lungul timpului, femeile au luat ad literam proverbul, şi în numele frumuseţii şi al modei şi-au sacrificat chiar şi sănătatea. În timp ce astăzi problemele se rezumă la pantofi cu toc care afectează oasele şi muşchii picioarelor, creme de autobronzare care cauzează cancer de piele, în trecut se vorbea de problema punerii vieţii în pericol.

Pentru un ten alb: sângerarea terapeutică şi ceruza

În epoca elisabetană, pielea foarte albă era ultimul trend în materie de make-up. Pielea albă era considerată a fi un simbol al bogăţiei, căci doar o femeie înstărită nu trebuiau să muncească în soare. Acest lucru a forţat femeile să facă tot posibilul să aibe pielea albă.

Unele îşi frecau pielea cu ceruză- un amestec periculos de plumb şi oţet, folosit deobicei la preparea vopselei. Ele au fost sfătuite de învăţaţii timpului să folosească substanţe mai puţin periculoase, precum albuşul de ou, alaunul, sau cenuşa. Unele femei foloseau creta, iar altele au experimentat chiar şi amestecuri de urină animală.

Cea mai periculoasă metodă era utilizarea lipitorilor, pentru a le suge sângele de pe faţă şi a obţine astfel culoarea de piele dorită.

Crinolina mortală

Crinolina-cuşcă a fost o fustă cu cadrele interne foarte largi, realizate din fanoane, trestie de zahăr, oţel, sau fier pe care femeile le purtau înainte pentru a obţine forma corpului de clepsidră. În unele cazuri au fost folosite anvelope de cauciuc umflate. Crinolina a fost în mare vogă în secolul al XIX-lea, oamenii numind curentul „crinolinemania”.

Pe lângă aceste inconveniente, crinolina a reprezentat şi un real pericol de incendiu. Baza sa anormal de largă putea atinge focul fără ca purtătoarea ei să observe în timp util. Materialele rochiilor şi lenjeriei intime erau confecţionate de obicei din mătase sau bumbac, materiale care ard cu uşurinţă.

New York Times a raportat că în numai două luni, 19 femei au murit după ce crinolinele lor au luat foc.

Crema de ghete otrăvitoare

Nitrobenzenul este unul dintre ingredientele care se folosea la fabricarea cremei de ghete. Din păcate, această substanţă putea intra în pielea oricui purta pantofi lustruiţi cu ea. Oamenii ştiau acest lucru, dar au continuat să-l folosească. Nici măcar când polonezii au realizat un nou produs de lustruire, aceştia nu au vrut să-l înlocuiască.

Nitrobenzenul a avut efecte diferite asupra oamenilor, cum ar fi spasmele, comă sau chiar moarte. Un student a avut nevoie de două transfuzii de sânge, după ce a intrat în contact cu substanţa.

Chopines- pantofii prea înalţi

Ciudaţii pantofi, denumiţi chopines, erau la modă în Veneţia secolului al XVI-lea. Pantofii, care trebuiau să evidenţieze bogăţia şi nobleţea purtătoarelor, proveneau din Orientul Apropiat. Puteau avea o platformă de până la 75 de centimetri înălţime.

Surprinzător, biserica a aprobat purtarea lor, deoarece dificultatea cu care mergeau descuraja femeile să danseze, activitate pe care biserica o cataloga drept păcat.

Pantofii chopines au fost interzişi în Veneţia, după ce mai multe femei au suferit avorturi spontane în urma căzăturilor.

Rochiile cu arsenic

În epoca victoriană, Carl Wilhelm Scheele a inventat un colorant verde, numit „verdele Scheele”. Înainte de inventarea sa, nu a mai existat vreun pigment de verde pe care oamenii să îl folosească la picturi sau haine. Singura modalitate prin care se obţinea culoarea verde era ca mai întâi să se vopsească suprafaţa cu albastru şi apoi cu galben.

Verdele lui Scheele, un amestec de cupru şi arsenic, era o substanţă otrăvitoare, periculoasă, care putea cauza moartea, deoarece arsenicul penetra pielea persoanei care purta haine vopsite cu astfel de verde. Colorantul lăsa purtătorul cu grave iritaţii ale ochilor, nasului şi sistemului gastric.

Şosetele verzi au dus la otrăvirea şi moartea mai multor copii. De asemenea, camerele zugrăvite cu acest tip de vopsea cu arsenic au cauzat moartea copiilor, deoarece aceştia au inhalat produsele chimice.

Se spune că acesta ar fi fost şi una din cauzele morţii lui Napoleon.

Verdele smarald, cum a fost denumit, a rămas în vogă pentru mai puţin de un secol, dat fiind numărul mare de decese.

Ultima modă: tuberculoza

În perioada secolelor XIX şi XX, tuberculoza a provocat epidemii, cauzate de lipsa oamenilor de cunoştinţe în privinţa salubrităţii şi igieniei personale. Interesant este faptul că oamenii vremii considerau boală ca fiind ceva la modă. Femeile admirau victimele tuberculozei pentru silueta lor subţire, culoarea palidă a pielii, ochii strălucitori şi obrajii îmbujoraţi. A muri de tuberculoză li se părea un mod romantic, interesant şi afectuos de a-ţi pierde viaţa.

Chiar celebrul poet, Lordul Byron, spunea că şi-ar fi dorit să moară astfel, pentru că femeile l-ar admira.

Pentru a se alătura trendului, cei bolnavi nu se mai îngrijeau, iar oamenii sănătoşi făceau tot posibilul să se îmbolnăvească, luând chiar şi arsenic pentru a obţine culoarea palidă a tuberculoşilor.

Coafura Fontange

Coafura Fontange şi-a făcut prima apariție în 1680, când una dintre amantele regelui Ludovic al XIV al Franței şi-a strâns în grabă părul după ce coafură ei inițială a fost distrusă în timpul unei partide de vânătoare. Regelui i-a plăcut atât de mult, și înainte de am putea spune “fontange, ” femeile au început să inventeze noi modalități de a se ucide.

Ele doreau coafuri din ce în ce mai înalte, încât au început să apeleze la tot felul de trucuri pentru ca părul să reziste şi „opera” să nu se îndoaie.

Au început să adauge albuşuri de ou pentru a-l face cât mai rigid, chiar dacă acest lucru însemna ca părul lor să miroasă foarte urât, altele adăugau făină şi amidon, lucru care aducea cu sine păduchi, insecte, şi chiar şoareci.

Coafura Fontange ajungea şi până la 120 de centimetri, lucru care le-a făcut pe fashioniste să îşi angajeze un servitor care să le susţină părul la spate, cu un băţ. Mult timp, femeile erau atât de obsedate de această modă, încât dormeau în poziţie verticală.